Si Omul e un Animal

Nu mi-am declarat niciodata dragostea pe care o am fata de animale. Dar... Eu chiar iubesc animalele!!! iar partea care imi place cel mai mult e ca nici macar nu fac discriminari - imi plac la fel de mult animalele de prada, cat si pradatorii. Imi plac la fel de mult animalele mici si gingase, cat imi plac si cele mari si inficosetoare.

Iar cand zic animale, nu ma refer numai la mamifere, cum fac unii oameni; sunt de parere ca si insectele sunt frumoase si reptilele si mai ales pasariile. Parca si aud o pitzi... "Fata, tu vrei sa-mi spui ca broasca aia testoasa de 300 de kg si 200 de ani e frumoasa?! Deci nu, fata! E grasa si batrana... tu nu vezi ce riduri are?!". Ei bine si broaste testoase sunt de apreciat. Daca din alt motiv nu, macar pentru ca o anumita reprezenta - Chelydra Serpentina - musca cu destula forta incat sa sfarame oasele, desi actiunea in sine dureaza o fractiune de secunda.

Cu toata dragostea pe care am confesat-o mai sus, trebuie sa recunosc ca e un singur animal pe care nu il inghit chiar ca pe ciocolata - Ursul. Si nu un anumit tip de urs, ci oricare animal reprezentant al familiei Ursidae. Sentimentele pe care le am fata de ursi nu pornesc de la o frica, mai mult sau mai putin rationala, ca un astfel de animal m-ar putea manca. Tot la fel de bine ma pot gandi ca o haita de lupi sau un alt mare carnivor este un pericol la fel de mare pentru integritatea mea fizica, dar nu asta e problema.

Problema e ca ursii ma baga in ceata! Nu stiu niciodata cum ar fi cazul sa ma comport cu un astfel de animal, pentru simplul fapt ca sunt prea multe 'modele' de urs care sa ma induca in eroare. Daca stai sa te gandesti la ursul Panda, este genul de animal care chiar nu pare ca ar fi capabil sa faca rau unei alte fiinte. Rutina lor zilnica este sa manance cam 4 ore, sa doarma cam 20, si daca nu este prea obosit sau prea stresat... in urma multor rugaminti... sa se si reproduca. Da, da, numai ca nu e chiar atat de simplu:



I rest my case.

Plus, ce pisici are ursu Koala? Asta chiar e urs? Adica are si el punctele lui forte - perioada de gestatie dureaza doar o luna; dar pe de alta parte e urs marsupial. Think about it for a second... urs marsupial... Ca sa nu mai mentionez ca e singurul animal demonstrat stiintific ca a reusit sa pacaleasca evolutia. Orice om normal s-a astepta ca fosilele unui urs Koala sa fie mai putin 'reusite' decat produsul actual, dar fosilele de urs Koala arata ca animalul respectiv avea un creier mai mare si dantura simetrica (da, ursul Koala actual are dantura asimetrica si lipsita de orice noima). Tot nu imi explic cum a reusit sa pacaleasca evolutia...

Asa cum am zis mai sus, nu imi e frica de ursi pentru ca sunt mari si pentru ca mananca si oameni fara prea multe probleme. Or fi ei mari si parosi, dar la fel sunt si eu. Daca ar exista un concurs de trante cu ursi, as fi primul care sa intru in ring cu ei si, mai multe de atat, mi-as dori ca luptele sa se desfasoare dupa sistemul piramidal tip K1 asa incat sa ajung sa ma lupt cu mai multi ursi intr-o singura seara. Motivul pentru care sunt atat de increzator in fortele mele este simplu - nu ar fi prima oara cand m-as lupta cu un urs. Spre bucuria mea, prima oara cand s-a intamplat, s-a nimerit sa fie un prieten de al meu acolo cu o camera de luat vederi in mana. Iata ce s-a intamplat:




Merci, merci! Nu e nevoie sa ma aplaudati. Sunt sigur ca orice om ar fi facut acelas lucru. Daca vreti sa stiti mai multe despre cum sa luptati cu ursii, nu trebuie decat sa intrebati.

Nevoia de Placere

Ce ma distreaza cel mai mult la barbati in ziua de astazi este incapacitatea totala de a-si ascunde nevoiile primare. Daca Barbatul simte senzatia de foame, el va manca carnati pe care ii indeasa intregi in gura pentru a simti cum il umple satisfactia. Daca Barbatul simte nevoia de afirmare, el bate cu pumnul in masa. Iar daca problema care se prezinta este peste capacitatiile Barbatului, acesta nu forteaza niciodata nota. Nu, nu... El pune mana pe un ciocan mai mare si Ka-POW!... tocmai ce a expirat problema.

Si totusi exista o situatie in care Barbatul este anihilat total de singura fiinta de pe lume care are puteri nemarginite asupra lui - Femeia. Iar acum nu ma refer la pitzipoancele care cred ca 'fata' este un substantiv propriu, sau la corporatistele care isi vad visul realizat cand se culca cu sefu'. Ma refer la Femeia asa cum e ea descrisa (indirect) in melodia lui James Brown - 'It's a Man's World'.

Ei bine, iata dilema: Barbatul vrea Femeie, dar Femeie nu mai e ce era pe vremea lu' bunica-su. Nu prea stie el ce sa faca si recurge la tot felul de trucuri pentru a cuceri persoana dorita - se duce la solar, se epileaza, isi trage o freza cool si o pereche de ochelari cu rama destul de groasa ca sa incapa cat mai vizibil firma care produce accesoriul. Din pacate pentru Barbat, rezultatul arata ceva de genul acesta:

si s-ar potrivi mai bine intre paginile revistei Gay Times, decat la bratul unei Femei.

Poate ca cer prea mult in momentul de fata, dar va rog sa-l ignorati pe baiatul din ecran.

...

Nu, pe bune! Stiu ca e de ras... dar parca imi vine sa si plang cand ma gandesc ca genul acesta a devenit regula in Romanica si ca probabil o sa dau de el data viitoare cand o sa ies in oras pentru a incerca sa depasesc stresul zilnic.

Sa revenim... dupa ce a reusit cu succes sa se transforme intr-un magnet de homosexuali, desi isi dorea sa se adreseze unui alt target market, Barbatul se duce acasa cu coada intre picioare incercand sa-si explice unde a gresit. Dar, asa cum am mentionat mai sus, el nu greseste si el nu da gres, deci... Femeia are o mica eroare de fabricatie. Mai devreme sau mai tarziu, el ajunge la parerea ca daca ar putea fabrica el o Femeie, atunci ea ar fi perfecta - e.g. nu ar avea pic de minte sau de personalitate, dar nici nu s-ar opune dorintelor lui. Iar azi exista tehnologia necesara pentru a crea Femeia perfecta. Iata un exemplu edificator:

Hei! Cu fata asta zici ca abia ce a iesit din Bamboo... plus ca e waterproof si nici nu scoate nici un cuvant.

Ce ma distreaza cel mai mult la Barbati in ziua de azi este ca nu isi mai pot masca nevoia de sex. Iar atunci cand sunt respinsi in mod repetat recurg la genul de trucuri care ii izoleaza si mai mult de scopul pe care incearca sa il atinga. In prima faza devin un fel de papusoi, dupa care ajung in compania unor papusi. Ce mi se pare ciudat, e ca acolo isi doresc subconstien sa ajunga de la bunul inceput. Iar totul se sfarseste asa cum a zis James Brown: "He's lost in the wilderness / He's lost in the bitterness / He's lost."

Fight or Flight

Adrenaline rush. And the Risk-Takers.

Despre asta e vorba. Nu e nici prima, nici ultima data cand se vorbeste despre adrenalina. Stand confortabil in fata televizorului, cu totii credem ca e foarte la indemana, pentru oricare dintre noi, sa pilotam super-sonic jets, sa facem sky-diving, race-driving, base-jumping, ice climbing … or whatever else.

Si cu toate astea, pusi in fata faptului, cei mai multi vor da inapoi. Oare ce ii separa pe cei putini, care isi asuma un risc, aparent inutil, de cei care aleg ‘to play it safe’?!

Cand corpul tau percepe o situatie cu potential de amenintare, de excitare, de stres, software-ul intern il va propulsa intr-o stare de ‘fight or flight’. Lupta sau fugi. E valabil pentru toate animalele, de la zebre si caprioare, la lei si hiene. Oamenii nu fac exceptie.

E momentul in care se elibereaza adrenalina, micul neurotransmitator si hormon ce are capacitatea de a conduce un surplus de oxigen si glucoza catre muschi si creier. Prin urmare, iti creste numarul batailor de inima pe minut, ti se dilata pupilele, si intri intr-o stare de panda.

Unii vor percepe ‚the shift in gear’ ca pe o profunda stare de disconfort; ei sunt cei care vor evita sa se confrunte din nou cu aceasta senzatie, sunt cei care se simt mai in siguranta contempland nebunia altora, stand linistiti acasa pe canapea, in fata ecranului TV.

Pentru altii, insa, the adrenaline rush inseamna o experienta incredibil de placuta, cand toti muschii iti sunt incordati, cand parca toate simturile ti-o iau razna si busola ta interioara devine frenetica, cand te confrunti cu propria-ti perceptie asupra limitelor pe care le vrei spulberate, cand simti pradatorul din tine gata sa atace.

O senzatie care poate crea dependenta. Si o si face, cel putin pentru unii dintre noi. Pentru cei carora le place sa-si asume riscuri. The risk-takers, the fight-ers, not the flight-ers.

Ei sunt cei carora confruntarea cu o situatie cu potential de amenintare le creeaza placere. O placere atat de mare, incat sunt gata sa ignore riscul implicit. Cei ce cauta the vertigo, savoarea starii de hiperactivitate. De vajait al urechilor, de vedere acutizata, de atingere devenita ultra-sensibila. ’It is not fear that grips him, only a hightened sense of things.’

The fight-ers. Cei ce cauta taria inaltimilor, jocul pedalei de acceleratie, ori presiunea adancimilor apei... si in privirea carora recunosti febra, vartejul, simtul acutizat al lucrurilor. Intr-o eterna goana dupa ‚adrenaline rush’.

E interesant cum, de fapt, constat ca suntem o inlantuire de reactii chimice, de memorie-imprimata-in-carne a experientelor anterioare, catalogate subiectiv (credem noi) in placute sau neplacute si prin urmare, devenite pilon pentru alegeri ulterioare. Intotdeauna vom fi mai predispusi sa ne aruncam intr-o activitate care in trecut ne-a oferit satisfactie, o senzatie de voluptate, in timp ce vom opta sa stam pe tusa cand e vorba de lucruri a caror rememorare nu ne ridica nivelul glucozei din sange.

Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine, situatiile care m-au facut sa simt fiori reci pe sira spinarii sunt tot acelea care scot din mine pradatorul gata de a se arunca in atac, dorind sa-si cucereasca o noua limita.

How ’bout you? Are you risk-takers? Do you like taking the risks? What kind of risks? How far are you willing to go for your own, self-made, customed-designed adrenaline rush?

PS: ar fi fost prea simplu sa zic ca am dreptate. Poate ca e mai convingator articolul urmator:

http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/7996815.stm

What's Love Gotta Do Widit?

Azi este ziua in care, daca esti total lipsit de imaginatie, ti se ofera cele mai multe optiuni pentru a-ti declara sentimentele fata de jumatatea ta. Si iti soptesiti in sine ca e ok, ca asa e frumos, ca daca nu ar fi ziua asta, tu oricum ti-ai demonstra sentimentele printr-un gest copilaresc... numai ca de obicei ai prea mult de munca si nu o faci.

Adevarul e ca iti demonstrezi pseudo-sentimentele azi fara se realizezi ca esti un fel de Mickey Mouse care joaca dupa cum canta muzica, dar nu sta niciodata sa se gandeasca daca sentimentele lui se regasesc in ceea ce face. Hei!... e o sarbatoare ca dicteaza ca sunt indragostit azi, mai mult ca ieri si mai mult ca maine. Deci, trebuie sa fie adevarat.

In lumea mea totul este mult mai simplu si se reduce, nu atat de mult la sentimente, cat la nevoi trupesti. Multa lume face confuzie intre cele doua. Odata ce constientizezi ca de fapt ce se naste din om, tot maimuta se cheama, o sa renunti la pretentia sentimentelor. Dar ca tot veni vorba, exista mai multe nivele la care o persoana poata sa dea frau liber nevoilor primare, iar unele dintre ele sunt de-a dreptul demne de apreciere, asa ca ar trebui sa te consolezi cu ideea asta.

Un om inteligent a avut cate ceva de spus despre sex:

Sper ca acum ai un zambet pe buze.

Latura Placuta a Stiintei

Din cand in cand apare un serial care isi propune sa exploreze inainte de orice fanteziile celor din fata televizorului. Exemple bune din acest gen sunt serialele de animatie - ele permit fetelor sa viseze ca intr-o zi, cand vor creste mari, vor deveni printese, iar baietilor care se uita la aceleasi seriale le permit sa creasca mari si fraieri si sa creada ca vreo fata o sa-i placa numai pentru ca sunt misteriosi. Baietii cu un pic de creier ar trebui sa se uite la serialele de animatie de pe net si o sa realizeze ca sunt doar doua feluri prin care poti sa faci o fata sa isi piarda timpul cu tine. Primul... love the car... if she loves the car. Al doilea este sa o faci sa tremure, sa o doara tot corpul si sa nu mai poata merge pe picioare dupa ce i-ai atins punctul G. Nu, nu vorbesc de cel descoperit de doctorul Ernst Gräfenberg, ci la punctul G de la sfarsitul cuvantului shopping. Desi trebuie sa admit ca si Herr dr. Ernst stia el ce stia.

Pisici! Ce pisici fac?! Iar am deraiat de la subiect.

Ce incercam sa zic e ca a aparut un nou serial, al carui prim episod promite foarte, foarte multe. Pe scurt, serialul este plasat in viitorul apropiat cand o companie pe numele ei 4Ever va produce tehnologia de care e nevoie ca sa iti poti trai toate fanteziile. Ok, poate ca 'a trai' e cam mult spus in cazul acesta. 4Ever poate clona oameni, acestor clone le poate oferi amintiriile din timpul vietii unui om real, poate adauga amintiri unei persoane, amintiri pe care el sau ea nu le-au trait, pot sa creeze androizi... pot sa faca orice ca sa-ti faca viata mai palpitanta. Aici devine interesant. Avand in vedere ca serialul este transmis seara tarziu, mai exact Vineri seara tarziu, producatorii serialului au decis ca toata lumea va folosi tehnologia lor pentru a-si satisface nevoile sexuale. Astfel, personajele din serial devin amanti perfecti sau protagonistii unor partide de sex despre care ar putea povesti nepotilor.

Ce te-ar face sa urmaresti serialul asta? Pai... ia sa vedem. Hot blondie care mai e si clona? Check! Hot evil lady cu un mare pistol care mai si omoara pe cineva? Check! Hot asian chick? Check! Hot freaky science lady cu simtul umorului care daca s-ar imbraca in piele, pana si eu as face stop cardiac? Check and Double Check! Singurul motiv pentru care ai simti o senzatie usor ciudata in timpul serialului este pentru ca personajele mai au nevoie de una sau doua lectii de actorie. Dar hai sa fim seriosi, te-ai mai uitat si la alte filme care nu aveau actori de prima mana, nu? AH!... si ca sa nu uit, scenele care fac serialul interesant decurg cu mai multa naturalete decat partile care le leaga. Daca va treziti intr-o seara ca nu aveti nimic de urmarit la televizor, serialul asta va poate salva de la death by boredom.

Arunca cu privirea aici si zi-mi ce parere ai

Incadrarea in Clase Sociale II

Post scurt de data aceasta... nu din alte motive, dar Universul comploteaza impotriva mea in fiecare Luni. Iar azi a avut mare succes in a-mi strica planuriile si miciile placeri ale vietii. Data viitoare imi iau revansa...

Dupa cum ziceam in unul din posturiie anterioare, incadrarea masculului mioritic in Mini, Maxi sau Medi nu poate fi facuta precis si intrutotul. Asta deoarece nu conteaza atat de mult marimea pentru subiectul discutiei, cat conteaza marimea imaginara sau capacitatea de a rupe organul muncii.

Ca sa ma explic mai bine, fiecare taximetrist (cel putin din Bucuresti) are convingerea ca este supra-dotat pentru a satisface orice femeie si ca oricum este mai dotat decat orice ins care a frecventat intitutiile de invatamant. Acest lucru se aplica orcarui mascul care nu necesita creier sau coloana pentru a functiona in viata de zi de zi. Nu o sa ma opresc sa enumar meserii, dar domnisoarele care vor arunca un ochi pe text, vor intelege imediat despre ce personaje este vorba.

Cat despre capacitatea de a rupe organul, nu stiu daca am destule cuvinte in vocabular ca sa descriu ce se intampla in jurul meu referitor la acest lucru. As putea spune ca masculul latin autohnon are o calitate extrem de interesanta: cea de pulis sufferindus. Mai ieri, alaltaieri seful meu - un personaj cam lipsit de sare si piper la 1.60m si 30kg dezosat - l-a instiintat pe un coleg ca nu va fi promovat si ca nici nu va primi bonus pe 2008. Deh, criza economica... una, alta... noroc ca ai loc de munca, ce mai promovare?... Iar colegul meu a reactionat fantastic si, dand dovada de foarte mult calm, mi-a marturisit ca lui i se rupe. I se rupe de job, i se rupe de promovare si i se rupe de bonus. Ha, mi s-a parut cel putin interesant. Nu din alte motive, dar la o mica tigara afara cu seful meu - care nu fumeaza - si el mi-a marturisit ca lui i se rupe de cei nemultumiti din birou.

Concluzia?

Nu acum. Universul comploteaza, iar mie mi s-ar rupe.

Invitatie la joc

Va mai ganditi vreodata la copilul din voi? Oare unde e el acum? Si ce-ar zice daca te-ar vedea pe tine, cel care esti azi?

Era o vreme cand inca nu stiam ce e limita. Nici macar ca exista. Cand aveam convingerea ca daca ne dorim, putem zbura. Si credinta plutirii tinea loc de aripi, devenite brusc doar o incununare a zborului. Dar neesentiale lui. Cand fiecare colt al casei ascundea un maaare secret, care te astepta tocmai pe tine. Cand jucariile iti atatau curiozitatea si trebuia neaparat sa le descompui, sa vezi ce se ascunde acolo, cum de sunt posibile, cum de functioneaza...

Cand totul era posibil pentru ca nimeni nu-ti spusese altfel.

Dar e adevarat ca 'oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le dea intr-una lamuriri peste lamuriri.'

Oare cum ar arata o lume intreaga desenata de privirile curios-luminoase ale copiilor? Si ce-ar fi daca fiecare dintre noi ar petrece o clipa in fiecare zi, o clipa doar, crezand in jocul copilului din el?

Indraznesc sa spun: mult mai colorata.

Win a prize in chocolate cookies! Intrebarea nu e 'ce vrei sa fii cand vei fi mare', ci mai degraba 'acum ca esti mare, ce supereou ai vrea sa fii daca ai fi din nou copil?'

Va invit la o calatorie in lumea celor care inca mai cred in jocurile copilariei. Va invit sa descoperiti Japonia, imperiul soarelui-rasare, purtati de imaginatia 'harajuku girls'.

Harajuku girls sunt cateodata papusi de portelan in marime naturala, imbracate in kimono-uri fine si sandale cu talpa de lemn. Alteori sunt anime-uri ce prind viata, o explozie de culori, cu codite naravase si ballerina-tutu-skirts. Cateodata sunt Gothic Lolitas, pline de forta si expresivitate, chintesenta demonilor interiori adusi la suprafata. Sau 'superhero ladies' imbracate in piele si purtand lanturi ca accesorii. Uneori sunt Cosplay, personaje ale unei lumi fantastice ce stiu sa manuiasca magia si creaturile pamantului. Pe alocuri poate chiar samurai-girls ale timpului nostru.

Dar intotdeauna sunt pline de feminitate, de spiritul jocului, mereu individuale, mereu lasand amprenta foarte personala a fiintei jucause dinauntrul lor.

Si oricat as incerca sa le pictez in cuvinte, copilul din mine ma indeamna mai degraba sa le privesc desenate, sa sarbatoresc diversitatea lor, unicitatea si lipsa de inhibitii in exprimare. Sa imi amintesc sa ma bucur de magia jocului.

Copii mari, aminiti-va de joc.