Adrenaline rush. And the Risk-Takers.
Despre asta e vorba. Nu e nici prima, nici ultima data cand se vorbeste despre adrenalina. Stand confortabil in fata televizorului, cu totii credem ca e foarte la indemana, pentru oricare dintre noi, sa pilotam super-sonic jets, sa facem sky-diving, race-driving, base-jumping, ice climbing … or whatever else.
Si cu toate astea, pusi in fata faptului, cei mai multi vor da inapoi. Oare ce ii separa pe cei putini, care isi asuma un risc, aparent inutil, de cei care aleg ‘to play it safe’?!
Cand corpul tau percepe o situatie cu potential de amenintare, de excitare, de stres, software-ul intern il va propulsa intr-o stare de ‘fight or flight’. Lupta sau fugi. E valabil pentru toate animalele, de la zebre si caprioare, la lei si hiene. Oamenii nu fac exceptie.
E momentul in care se elibereaza adrenalina, micul neurotransmitator si hormon ce are capacitatea de a conduce un surplus de oxigen si glucoza catre muschi si creier. Prin urmare, iti creste numarul batailor de inima pe minut, ti se dilata pupilele, si intri intr-o stare de panda.
Unii vor percepe ‚the shift in gear’ ca pe o profunda stare de disconfort; ei sunt cei care vor evita sa se confrunte din nou cu aceasta senzatie, sunt cei care se simt mai in siguranta contempland nebunia altora, stand linistiti acasa pe canapea, in fata ecranului TV.
Pentru altii, insa, the adrenaline rush inseamna o experienta incredibil de placuta, cand toti muschii iti sunt incordati, cand parca toate simturile ti-o iau razna si busola ta interioara devine frenetica, cand te confrunti cu propria-ti perceptie asupra limitelor pe care le vrei spulberate, cand simti pradatorul din tine gata sa atace.
O senzatie care poate crea dependenta. Si o si face, cel putin pentru unii dintre noi. Pentru cei carora le place sa-si asume riscuri. The risk-takers, the fight-ers, not the flight-ers.
Ei sunt cei carora confruntarea cu o situatie cu potential de amenintare le creeaza placere. O placere atat de mare, incat sunt gata sa ignore riscul implicit. Cei ce cauta the vertigo, savoarea starii de hiperactivitate. De vajait al urechilor, de vedere acutizata, de atingere devenita ultra-sensibila. ’It is not fear that grips him, only a hightened sense of things.’
The fight-ers. Cei ce cauta taria inaltimilor, jocul pedalei de acceleratie, ori presiunea adancimilor apei... si in privirea carora recunosti febra, vartejul, simtul acutizat al lucrurilor. Intr-o eterna goana dupa ‚adrenaline rush’.
E interesant cum, de fapt, constat ca suntem o inlantuire de reactii chimice, de memorie-imprimata-in-carne a experientelor anterioare, catalogate subiectiv (credem noi) in placute sau neplacute si prin urmare, devenite pilon pentru alegeri ulterioare. Intotdeauna vom fi mai predispusi sa ne aruncam intr-o activitate care in trecut ne-a oferit satisfactie, o senzatie de voluptate, in timp ce vom opta sa stam pe tusa cand e vorba de lucruri a caror rememorare nu ne ridica nivelul glucozei din sange.
Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine, situatiile care m-au facut sa simt fiori reci pe sira spinarii sunt tot acelea care scot din mine pradatorul gata de a se arunca in atac, dorind sa-si cucereasca o noua limita.
How ’bout you? Are you risk-takers? Do you like taking the risks? What kind of risks? How far are you willing to go for your own, self-made, customed-designed adrenaline rush?
Despre asta e vorba. Nu e nici prima, nici ultima data cand se vorbeste despre adrenalina. Stand confortabil in fata televizorului, cu totii credem ca e foarte la indemana, pentru oricare dintre noi, sa pilotam super-sonic jets, sa facem sky-diving, race-driving, base-jumping, ice climbing … or whatever else.
Si cu toate astea, pusi in fata faptului, cei mai multi vor da inapoi. Oare ce ii separa pe cei putini, care isi asuma un risc, aparent inutil, de cei care aleg ‘to play it safe’?!
Cand corpul tau percepe o situatie cu potential de amenintare, de excitare, de stres, software-ul intern il va propulsa intr-o stare de ‘fight or flight’. Lupta sau fugi. E valabil pentru toate animalele, de la zebre si caprioare, la lei si hiene. Oamenii nu fac exceptie.
E momentul in care se elibereaza adrenalina, micul neurotransmitator si hormon ce are capacitatea de a conduce un surplus de oxigen si glucoza catre muschi si creier. Prin urmare, iti creste numarul batailor de inima pe minut, ti se dilata pupilele, si intri intr-o stare de panda.
Unii vor percepe ‚the shift in gear’ ca pe o profunda stare de disconfort; ei sunt cei care vor evita sa se confrunte din nou cu aceasta senzatie, sunt cei care se simt mai in siguranta contempland nebunia altora, stand linistiti acasa pe canapea, in fata ecranului TV.
Pentru altii, insa, the adrenaline rush inseamna o experienta incredibil de placuta, cand toti muschii iti sunt incordati, cand parca toate simturile ti-o iau razna si busola ta interioara devine frenetica, cand te confrunti cu propria-ti perceptie asupra limitelor pe care le vrei spulberate, cand simti pradatorul din tine gata sa atace.
O senzatie care poate crea dependenta. Si o si face, cel putin pentru unii dintre noi. Pentru cei carora le place sa-si asume riscuri. The risk-takers, the fight-ers, not the flight-ers.
Ei sunt cei carora confruntarea cu o situatie cu potential de amenintare le creeaza placere. O placere atat de mare, incat sunt gata sa ignore riscul implicit. Cei ce cauta the vertigo, savoarea starii de hiperactivitate. De vajait al urechilor, de vedere acutizata, de atingere devenita ultra-sensibila. ’It is not fear that grips him, only a hightened sense of things.’
The fight-ers. Cei ce cauta taria inaltimilor, jocul pedalei de acceleratie, ori presiunea adancimilor apei... si in privirea carora recunosti febra, vartejul, simtul acutizat al lucrurilor. Intr-o eterna goana dupa ‚adrenaline rush’.
E interesant cum, de fapt, constat ca suntem o inlantuire de reactii chimice, de memorie-imprimata-in-carne a experientelor anterioare, catalogate subiectiv (credem noi) in placute sau neplacute si prin urmare, devenite pilon pentru alegeri ulterioare. Intotdeauna vom fi mai predispusi sa ne aruncam intr-o activitate care in trecut ne-a oferit satisfactie, o senzatie de voluptate, in timp ce vom opta sa stam pe tusa cand e vorba de lucruri a caror rememorare nu ne ridica nivelul glucozei din sange.
Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine, situatiile care m-au facut sa simt fiori reci pe sira spinarii sunt tot acelea care scot din mine pradatorul gata de a se arunca in atac, dorind sa-si cucereasca o noua limita.
How ’bout you? Are you risk-takers? Do you like taking the risks? What kind of risks? How far are you willing to go for your own, self-made, customed-designed adrenaline rush?
PS: ar fi fost prea simplu sa zic ca am dreptate. Poate ca e mai convingator articolul urmator:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu